Energia eoliană este energia vântului, o formă de energie regenerabilă. Ea a fost folosită încă de la începuturile umanității ca mijloc de propulsie pentru diverse ambarcațiuni iar ceva mai târziu ca energie pentru morile de vânt. Primii care au folosit morile de vânt au fost perșii, începând cu secolul al VII-lea î.Hr., îndeosebi pentru măcinarea cerealelor. În Europa, morile de vânt construite începând cu secolul al XII-lea în Anglia și Franța, au fost folosite atât pentru măcinarea cerealelor cât și pentru alte activități cum ar fi: gatere, mărunțirea tutunului, confecționarea hârtiei, presarea semințelor de in pentru ulei și măcinarea de piatră pentru vopselele de pictat.
Morile de vânt au evoluat ca putere de la 25-30 KW la început până la 1500 KW, devenind în același timp și loc de depozitare a materialelor prelucrate. În America, coloniștii au utilizat ideile unei mori de vânt pentru ferme în vederea pomparii apei de la mare adâncime. Odata cu descoperirea curentului electric, aceste mori erau utilizate în generearea curentului electric folosit în gospodăria individuală.
Turbinele eoliene moderne transformă energia vântului în energie electrică producând între 50-60 KW, în cazul elicelor cu diametre începând cu 1m și 2-3MW în cazul diametrelor elicelor începând cu 6m.
La sfârșitul anului 2010, capacitatea mondială a generatoarelor eoliene era de 194 400 MW. Toate turbinele de pe glob pot genera 430 TWh/an, echivalentul a 2,5% din consumul mondial de energie. Industria vântului implică o circulație a mărfurilor de 40 miliarde euro și lucrează în ea 670 000 persoane în întreaga lume.
Țările cu cea mai mare capacitate instalată în ferme eoliene sunt China, Statele Unite, Germania și Spania. La începutul anului 2011, ponderea energiei eoliene, în totalul consumului intern era de 24% în Danemarca, 14% în Spania și Portugalia, circa 10% în Irlanda și Germania, 5,3% la nivelul UE; procentul este de 3% în România la începutul anului 2012.
La aceeași dată în România existau peste o mie de turbine eoliene, jumătate dintre ele fiind în Dobrogea.
Energia eoliană în România – În sectorul eolian din România au investit CEZ (Cehia), ENEL (Italia), Energias de Portugal (Portugalia) și Iberdrola Renovables (Spania). Primii care au investit în tehnologia eoliana în România au fost cehii de la CEZ, care a instalat 115 turbine la Fântânele, județul Constanța, 90 dintre ele fiind deja legate la rețeaua națională de energie electrică. Turbinele pentru parcul eolian construit de CEZ sunt livrate de către gigantul industrial american General Electric.
În 2009 erau instalați doar 14 MW.
În 2010, în centralele eoliene erau instalați în total 462 MW.
În 2011 România a ajuns, la 850 MW instalați în total în eolian.
În România, la începutul anului 2012, există peste 1000 de turbine eoliene care produc 3% din totalul de energie. Investițiile în eoliene au creat până acum 1000 de locuri de muncă, din care în Dobrogea există peste 500 de turbine eoliene realizate de către: cehii de la CEZ, portughezii de la EDP sau italienii de la Enel.
Potrivit hărții energiei „verzi”, potențialul României cuprinde 65% biomasă, 17% energie eoliană, 12% energie solară, 4% microhidrocentrale, 1% voltaic + 1%geotermal.

eo_1

În România, cu excepția zonelor montane, unde condițiile meteorologice dificile fac greoaie instalarea și întreținerea agregatelor eoliene, viteze egale sau superioare nivelului de 4 m/s se regăsesc în Podișul Central Moldovenesc și în Dobrogea. Litoralul prezintă și el potențial energetic deoarece în această parte a țării viteza medie anuală a vântului întrece pragul de 4 m/s. În zona litoralului, pe termen scurt și mediu, potențialul energetic eolian amenajabil este de circa 2.000 MW, cu o cantitate medie de energie electrică de 4.500 GWh/an.
Pe baza evaluării și interpretării datelor înregistrate, în perspectivă, în România se pot monta instalații eoliene cu o capacitate de până la 14.000 MW, ceea ce înseamnă un aport de energie electrică de aproape 23 000 GWh/an. Transelectrica a avertizat că în sistemul național pot fi preluate turbine eoliene de maximum 4.000 de MW, în contextul în care a primit cereri de racord la rețea pentru proiecte de peste 30.000 de MW, din care 8.000 de MW au deja contracte semnate.

Avantaje ale folosirii energiei eoliene:
În contextul actual, caracterizat de creșterea alarmantă a poluării cauzate de producerea energiei din arderea combustibililor fosili, devine din ce în ce mai importantă reducerea dependenței de acești combustibili.
Energia eoliană s-a dovedit deja a fi o soluție foarte bună la problema energetică globală. Utilizarea resurselor regenerabile se adresează nu numai producerii de energie, dar prin modul particular de generare reformulează și modelul de dezvoltare, prin descentralizarea surselor. Energia eoliană în special este printre formele de energie regenerabilă care se pretează aplicațiilor la scară redusă.
Principalul avantaj al energiei eoliene este emisia zero de substanțe poluante și gaze cu efect de seră, datorită faptului că nu se ard combustibili.
Nu se produc deșeuri.
Costuri reduse pe unitate de energie produsă.
Costuri reduse de scoatere din funcțiune.

Dezavantaje ale folosirii energiei eoliene:
Principalele dezavantaje sunt:
resursa energetică relativ limitată.
inconstanța datorată variației vitezei vântului și numărului redus de amplasamente posibile. Puține locuri pe Pământ oferă posibilitatea producerii a suficientă electricitate folosind energia vântului.
La început, un important dezavantaj al producției de energie eoliană a fost prețul destul de mare de producere a energiei și fiabilitatea relativ redusă a turbinelor.
Un alt dezavantaj este și „poluarea vizuală” – adică faptul că au o apariție neplăcută – iar altul ar fi faptul că produc „poluare sonoră”.
De asemenea, turbinele afectează mediul și ecosistemele din împrejurimi, omorând păsări și necesitând terenuri mari virane pentru instalarea lor.
De asemenea, există un risc mare de distrugere în cazul furtunilor.

Câmp de turbine eoliene - Dobrogea
Câmp de turbine eoliene – Dobrogea